Programări
Lucrează cu mine de oriunde
Momentan, ofer terapie online via Zoom.
Terapia online este o opțiune eficientă și convenabilă, mai ales dacă ai un program încărcat. De asemenea, poți lucra cu mine din confortul casei tale sau de oriunde altundeva, indiferent unde locuiești.
Asigur terapie în limbile Română și Engleză.
"Standardele înalte pe care ni le impunem, împreună cu multiplele responsabilități pe care le avem de gestionat, pot avea un impact negativ asupra stimei de sine, motivației și sentimentului de a avea un scop în viață, făcându-ne să reacționăm puternic la eșecuri și să ne simțim neîmpliniți."
Sesiune inițială gratuită
Ofer o consultație inițială gratuită de 15 minute prin Zoom sau telefon.
În cadrul acestei sesiuni, vom face cunoștință. Va fi mai degrabă o conversație de calibrare în care vom trece în revistă provocările pe care dorești să le depășești și vom vedea împreună dacă există o potrivire între noi. Aceasta deoarece calitatea relației noastre sau „chimia” dintre noi este un factor crucial pentru succesul rezultatelor tale în terapie.
Aici îmi poți pune orice întrebare ai avea înainte de a programa prima ședință.
Indiferent dacă lucrăm împreună sau nu, această discuție va rămâne confidențială.
Prima ședință de terapie
În timpul primei întâlniri, vom discuta mai pe larg despre ceea ce te-a adus la mine.
Această ședință va include o evaluare, astfel încât să aflu mai multe despre situația ta și să înțeleg factorii care au cauzat problema pentru care cauți suport, istoricul tău de viață și povestea familiei din care provii, punctele forte, resursele tale și așteptările pe care le ai de la mine și de la terapie.
Pornind de la aceste informații, vom lucra împreună pentru a stabili obiective clare, realizabile și un plan de acțiune adaptat nevoilor tale unice. Am menționat cuvântul „împreună” pentru că rolul tău va fi la fel de important ca și al meu în relația noastră. Pentru a sublinia această abordare colaborativă, îmi place să folosesc în timpul ședințelor noastre expresia „Ajută-mă să te ajut”, un principiu pe care l-am învățat de la mentorul meu.
În timpul ședinței inițiale, vom stabili aproximativ numărul de ședințe necesare pentru a vă atinge obiectivele, în funcție de nevoile tale. Progresând pe parcursul terapiei, vom evalua eficiența planului de terapie și vom face toate ajustările necesare pentru a ne asigura că rămânem pe drumul cel bun spre a ajunge acolo unde ai nevoie să ajungi.
Ședințele următoare
Sesiunile ulterioare durează între 50 și 60 de minute. Acestea pot fi programate săptămânal sau o dată la două săptămâni, în funcție de preferințele și de necesitățile tale. Vom urmări progresul tău de la o sesiune la alta și vom utiliza tehnici practice pentru a facilita schimbări pozitive în viața ta.
Scopul meu este să creez un impact durabil în terapie și să te ajut să dezvolți abilități practice pentru a crește autonomia, stima de sine și încrederea. Îmi poți adresa întrebări sau exprima orice îngrijorări, deoarece acest timp este dedicat dezvoltării tale personale într-un mediu sigur și reconfortant.
Pentru a prelungi efectele terapiei în afara sesiunilor noastre, îți voi da prescripții pentru acasă. Ele au rolul de a te ajuta să dezvolți abilități de monitorizare a gândurilor, emoțiilor și comportamentelor tale, de a fi mai prezent în viața ta, de a-ți antrena autodisciplina și rezistența la frustrări și de a accelera procesul de terapie, evitând dependența de mine ca „prieten” plătit.
Politica de anulare
Voi avea nevoie să fiu anunțată cu cel puțin 24 de ore înainte de programare dacă este necesară o anulare sau o reprogramare. Anulările de ultim moment sau neprezentarea la ședință vor fi taxate la prețul integral al ședinței, cu excepția cazului în care apare o situație de urgență, caz în care voi încerca să fiu cât mai flexibilă posibil.
Cod de etică
Serviciile mele respectă confidențialitatea strictă și nu voi împărtăși nicio informație discutată în cadrul terapiei sau element de identificare a identității, cu excepția cazurilor legale, pe care le menționez în contractul de terapie. În calitate de membru al Colegiului Psihologilor din România și al Registrului General de Hipnoterapie din Marea Britanie (GHR), ader la codurile de etică ale acestora. Confidențialitatea este o prioritate absolută, iar toate datele personale și notele de terapie sunt păstrate în conformitate cu Data Protection Act 2018 și GDPR.